Altceva

Inedit.
Entuziasm.
Viitor.

De cand ma stiu, mi-au placut sarea si piperul presarate cu moderatie peste fiecare zi din existenta mea. Chiar si astazi simt gustul de viata asezonat cu provocare si aventura in fiecare dimineata cu soare, chiar si in dupa-amiezile ploioase in care nu indraznesti sa crapi geamul, nici macar pentru senzatia de prospetime a picaturilor racoroase.

De ceva vreme, am gasit reteta potrivita pentru zile cu zambet, generatoare de materie prima pentru borcanul cu zambete. Desi stiu cu ce se mananca si cum se serveste, in fiecare zi incerc tot altceva nou: un ingredient inedit, un foc mai puternic sau chiar un context inovativ de a savura gustul entuziasmului. Bun, bun, simt ca deja imi lasa gura apa, asa ca ma pun pe bucatarit.

Ingrediente:
1 student cu potential;
0 directii in viata;
1 dorinta mare de a schimba realitatea;
5 experiente de echipe;
20 de prieteni (cu aproximatie... cam cat incape intr-un pumn);
11 conferinte locale si nationale;
1 experienta de leadership;
1 echipa de 20;
1 buget de 150.000 RON;
500 studenti din Romania impactati;
400 de vizitatori pe contul de Facebook;
1000 de fiori fiorosi in stomac.

Momentan, ma rezum la atat. Acum, in miez de noapte, ma rezum doar la un aperitiv, sa-mi potoleasca pofta de nou. Asadar, fara prea multe rigori sau restrictii, punem sufletul la munca si inovatia in priza si ne punem pe gatit. Specialitatea zilei: AIESECer get-beget!

Se ia 1 student cu potential, dupa preferinte: cu directii in viata sau nu. Eu astazi am la dispozitie un pierde-vara fara directii in viata, dar cu o dorinta mocnind de a face o schimbare. Se stresseaza maxim in perioada de proba si interviuri, i se freaca mintea cu formulare de aplicare si fise de alocare. Momentan, avem compozitia pentru blat. Acum e important sa lasam sa creasca, asa ca punem vreo 2-3 conferinte si lasam la frigider, sa reactioneze la rece.

Urmeaza apoi primul strat de experiente si provocari. Se amesteca 8 conferinte, 5 experiente de echipa si un pumn de prieteni buni. Proportiile pot varia, in functie de preferinte. Mie imi plac oportunitatile mai picante, asa ca nu ma indur de borcanul cu nou si torn din plin, fara sa dau pe margini. Atentie! Fara prieteni, experienta nu e experienta si se taie. Deja in aer plutesc arome ale unor vise mari, ale unor momente de "wow" si un iz delicat de "mai vreau!".

Fara sa zabovim, punem la un loc 1 echipa de 20; 1 buget de 150.000 RON; 500 de studenti romani impactati si vreo 400 de vizitatori pe contul de Facebook. Se da la foc mic si se amesteca usor. In timp, cand incepe sa forfoteasca si sa scoata fum, se invarte mai alert si focul ia proportii gigantice. Compozitia e finala cand se omogenizeaza toate ingredientele si nu-ti mai amintesti de la ce ai pornit. Pentru a verifica daca intr-adevar compozitia este cea potrivita, mereu iau cate o gura mica din ce am gatit si daca simt gustul succesului, atunci proportiile sunt bune, iar capodopera culinara incepe sa promita multe.

Intre timp, compozitia de blat s-a copt si a capatat noi perspective, o doza de internationalism, asteptari mai mari si planuri concrete de a satisface orice mofturos. Dupa ce punem si celelalte compozitii impreuna, primul strat si apoi cel de-al doilea, incepe ca tot acest produs culinar sa prinda forma si aproape ca uiti de la ce ai pornit. Cu toate acestea, nimic nu se compara cu acest mix de oportunitati si experiente. Nimic nu poate egala savoarea fiecarei particica de nou, iar sarea si piperul sunt in proportii potrivite presarate in fiecare felie.

Sa nu uit! Astazi elementul inovativ in aceasta reteta sta in cei 1000 de fiori fiorosi. Peste tot ce am bucatarit pana acum, presaram fiorii fiorosi cu masura, fiecare atent ales din ganduri de ieri si azi. Ma uit la ieri; nu il recunosc pe azi. Acum catva timp eram o mana de ingrediente fara nici o conexiune. Acum stiu care gust e mai delicios si cum sa savurez fiecare aroma si fiecare varf de oportunitate. Un fior fioros ma trece, gandind retoric "ce eram si ce-am ajuns".

Acestea fiind spuse, va invit sa experiementati aceasta reteta si veti simti pe varful limbii ca s-a meritat din plin. Fara prea mult uz de cuvinte, alege-ti singur gustul zilei de maine!

Atat cat narile mele avide dupa delicii au rapit miresme ale oportunitatilor si sanselor din jur, pe toate le-am strans in pumni si le-am asezat cu grija in borcanul cu zambete.

Multumire

Liniste in ganduri.
Fiori fiorosi in talpi.

Spirit cald.

In mersul gandurilor imi repet in tacere acest cuvant -"multumire" -, incat a ajuns sa-si piarda intelesul. Daca ar fi sa asociez multumirea cu replica "Multumesc!", raman usor contrariata de cat de usor se pierde greutatea unui cuvant folosit inconstient.

- Multumesc ca mi-ai luat covrigi! (Nu simt multumire ca am facut un drum in plus sau ca ti-am facut un serviciu. Puteai sa ma trimiti si dupa cuie ca tot ma duceam.)

- Multumesc ca ma lasi sa stau jos; sunt ostenit! (Ar fi inuman sa imi odihnesc eu creatura cu forme de popica la vazul siluetei tale in deriva, sub senzatia de oboseala! Nu se cheama multumire. E doar empatie caracteristica.)

- Multumesc! - Cu placere! (Replici. Uz - maxim! Sens - zero! Rezultat - care rezultat? Inertie verbala. Obisnuinta. Rutina. Politete - nu gasesc nici un gest de politete in automatisme.)
.
Cu mintea usor frustrata de un adevar incontestabil, incerc sa inteleg unde s-a pierdut insemnatatea lui "Multumesc!" si ce intelegem acum prin multumire. Prea tarziu sa pun rotitele creierului meu inghesuit sa scape de rugina si sa se invarta o data pentru a da nastere unei explicatii cu baza logica si veridica. Asa ca las deoparte orice frustrare fata de masacrele lingvistice generate de-a lungul vremii si scot din borcanul cu zambete cateva fire de multumire.

.

Unul dintre ele, proaspat de altfel, a luat nastere in seara aceasta cand mi-am trantit creatura obosita in fata laptopului. Am aruncat ostentativ adidasii obositi in celalalt capat de camera, am dat 3 click-uri si un "space", mi-am afundat fiinta in fotoliu si dupa alte 2 click-uri, mi-a aparut in fata ochilor motivul de multumire.

O cheama... Sa-i spunem Ghetus... O copila cuminte care pare ca s-a jucat cu obuze cand era mai copila. Pe cat e de timorata, pe atat de vioaie, in stangacia ei. Vorbe soptite. Tremur. Zambete scurte. Vise mai mari ca ea. Acum ceva vreme i-am facut vant! Am dus-o pe o culme inalta, i-am aratat entuziasmul, i-am promis aripi in schimbul unei atitudini increzatoare, cu privirea in ceruri. Ea mi-a aratat un zambet intr-un colt de buza si apoi privirea i s-a infipt in pamant, incercand parca sa foreze un hau in care sa se ascunda, rusinata de stangacia de novice cu care isi construieste visul. N-am mai stat pe ganduri! Am strans-o in palme si am aruncat-o in ceea ce urmeaza sa fie experienta vietii ei! Astazi mi-a zambit cu toata gura, ba chiar cu ambii ochi. Mi-a povestit cum a invatat sa-si creasca aripi si sa infrunte fiecare cer cu privirea inspre nelimitat. Totul a inceput cu un pumn de vorbe, un zambet sugubat si o palma pe umar.

.

Niciun "Multumesc!". Doar zambet! Destul cat sa inteleg ce inseamna multumire.

.

Multumire - atunci cand pictezi zambete pentru un borcan care nu e al tau.

.

Este loc destul pentru fire de multumire in borcanul cu zambete.

Amintire

Varsta!

Sa ai 1000 de ani si tot mai vrei sa vezi ce spune ziua de maine! Suntem toti ingineri constructori, unii cu diploma, altii doar la negru. Avem cu totii o salopeta prafuita, unii mai rufoasa, altii mai noua. In fiecare buzunar cate un spaclu, un pumn de cuie, un ciocan, o mistrie si o dalta. Dar constructiile noastre? Amintiri! Punem caramizi peste caramizi si batem cuie in intamplarile de astazi si maine, cladim turnuri de istorie si poduri spre zilele de ieri.

.

Amintire cu amintire, le fac bot si le inghesui in borcanul cu zambete.

.

Niciodata nu sunt prea tanara sau prea viteaza sa iau o lopata si un picamer si sa dezgrop tot ce am construit in zilele mele cu soare. Ma fura gandul undeva intr-o vreme de mult apusa. Un pumn de cuvinte, o aroma fina, o melodie fumata sau un slide incarcat ma scoate din papuci si-mi arunca spiritul intr-o zi de ieri, cand lancezeam pe iarba in soare; apoi imi zboara bulgari de zapada in par intr-un razboi al jocurilor de copii; ma impiedic si cad intr-o pereche de brate calde care ma strang si-mi frang pieptul in caldura si sentiment; ma topesc apoi si ma fac una cu pestii - inot spre cele mai adanci ape si ma avant inspre suprafata ca o sirena; imponderabilitate intr-un salt cu o detenta rusinoasa, dar care imi aduce reusita; gustul succesului si multe zambete cu dinti mari imi incanta privirea...

.

Ratacire in zilele de ieri. Eu tin cuiul si el bate ciocanul. Un "stiut" de al meu. Sa-i spunem... Principialul! Imi vorbeste despre principii si lectii de viata de parca ar rasfoi manualul despre cum sa traiesti. Simpatic, in stilul lui, imi construieste amintiri de parca ar fi fabrica. Fiecare zi merita povestita! Mi-ar lua o zi sa o memorez pe cea anterioara si as pierde aproape jumatate din viata si din timpul in care as putea sa invat cum sa-mi traiesc cealalta jumatate! Rascolind in borcanul cu zambete, gasesc botita prima zi cand l-am vazut. Era un terchea-berchea, aparent cuminte, dar evident, un proscris. Am stiut atunci ca vreau sa fiu ca el... un complex de bun cu rau si o aparenta care salveaza realitatea. Un alt zambet inghesuit in borcan e o scara prost luminata si usor racoroasa, un pet de bere, un pachet de tigari si multe aventuri ale unui nelegiut povestite printre fumuri. Mai putin prafuita, dar scrisa cu litere planse e o camera de 5, o sticla de vin, 5 ursi panda, un telefon distrus de perete, o noptiera daramata, o conserva de peste ascunsa, o usa incuiata si caldura in suflet. Chiar la suprafata, sta frumos impaturita o zi de tristete, ascunsa sub un zambet de mandrie. Astazi am aflat ca un principiu si o palma pe umar, o spranceana ridicata si o vorba data ca un sut in cap, o strangere in brate si o privire cu mandrie - toate, puse cap la cap, sunt o combinatie periculoasa de zambet cu sacrificiu. Tot ce am inghesuit in borcanul cu zambete si care aduc Principialul in primul rand, stau sub umbra unei reci indepartari. Am construit pana acum cu el. Eu tineam cuiul si el batea cu ciocanul! Acum, ma lasa sus si asteapta sa construiesc la randul meu. Dar ma uit inapoi si vad ca e departe unde am ajuns si ma intreb daca va sta in picioare tot ce construiesc de una singura. Si daca imi dau cu ciocanul peste deget?

.

Borcanul cu zambete sta sa crape sub toate cuiele batute de-a lungul vremii.