Nemiscat!
Nici o unda care sa genereze fosnet, scartaieli, pleoscaituri, pocnituri sau suierat.
Nici macar inertie care determina miscare cu gafaiala, sunet de pasi si incheieturi pocnind.
Dar mai presus, nici un val de aer, care, in incordare de corzi vocale, sa-mi violeze timpanul si apoi sa farame ciocanul peste nicovala si sa spulbere scarita.
De-ar fi sa am priviri sa spuna, fara sunet, ce se-aude in mine, as lasa de inteles: "Nu-mi place de tine cand din spatele acelui zambet linistit erupe un vulcan de zgomote care-mi crapa pielea fruntii si-mi despica craniul in doua, sa mi se bronzeze si creierul, pe langa circumvolutiuni, acolo unde soarele nu ajunge!". Imi lipsesc cuvintele in momente cheie, dar apoi apreciez lipsa lor cand vad ce calamitati genereaza exprimate in sunete.
Va prezint, pe aceasta cale, o cunostinta de-a mea, INCIZIA. Astazi ii spun asa; imi trezeste in minte marele crater pe care il face in timpanele mele cand desprinde buzele sa nasca cuvinte. Totusi, prefer sa ii ascund identitatea intr-o notiune delicata. E o creatura complexa. Pe cat e de firava, pe-atat de multa energie detine, astfel ca atunci cand stie ca are ceva de spus, se asigura ca se face ascultata, cu sau fara voia sau interesul interlocutorilor. E sinistru cum ascunde fiecare lips cu un ras copilaresc, dar ascutit, incercand sa devieze dezamagirea sau nemultumirea catre o senzatie de frica. Si acum, cand aud cutitele ascutite la polizor sau creta veche scrasnind pe tabla, imi revine in minte faptura ei cuminte ce ascunde in zona traheei o arma fatala...
Oare ce ascunde INCIZIA in borcanul ei cu zambete? Un megafon, un difuzor de 300W, un furnal, o locomotiva? Sau poate doar o folie de Tantum Verde sa ii garanteze reusita dezastrelor fonice... Fiecare cu borcanul lui!
In borcanul meu cu zambete ascund linistea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu