Inchisoare

Lacate. Catuse. Sufocare.

Cand ti se umfla plamanii si iti arde pieptul. Presiune in creier. Venele zvacnesc in viteza sangelui. Palpairi bolnave in tample. Ochi injectati. Priviri violente aruncate catre albul peretilor. Buzele freamata. Dintii se inclesteaza.

Camera e plina. Creiere de toate culorile se invart fara directie, cautand subiect de discutie. Orice ocazie de exprimare libera e de apreciat. Cele mai jalnice ganduri, in lipsa lor de consistenta, capata o importanta de o greutate imaginata si ca un comerciant naiv, simti ca trebuie sa le plasezi in vitrina din fata. Cu o siguranta nefondata, te mandresti cu cel mai inutil produs aflat la reduceri substantiale. Stii ca interesul se trezeste ca un madular matinal cand scoti pe gura cele mai stupide informatii, cele mai inutile noutati sau cele mai vehiculate barfe.

Buzele se desprind si muscand fiecare silaba, inventezi un zambet pe jumatate sigur, pe jumatate cautand interesul si aprobarea audientei tale. Cu fiecare cuvant din jalnica ta conversatie, obsevi ca pupilele se dilata, buzele se lungesc incropand un zambet fara sens si minti incatusate graviteaza in hipnoza catre vocea ta. Ca niste bureti secatuiti, sorb fiecare cuvant si fiecare gest cuprinsi de necunoastere si cu aceeasi lipsa de intelegere. Asculta, adopta si ingroasa cu fiecare minut gratiile ce le limiteaza mintile. Esti un erou! Dictia, siguranta si zambetul charismatic te-au transformat in nucleul mintilor incatusate.

Curiozitatea si scepticismul ma apropie de ghemul de priviri cuprinse in admiratie fata de vorbele grele ale aberantului. Ma sufoca grimasele de afirmare ale gainilor ce se hranesc cu vorbe fara inteles pentru mintile lor. Ma inec cu sunete de uimire pozitiva si palme pe umar in semn de aprobare. Ma izbesc cu fruntea de un zid de ignoranta ce ingradeste armata de ganduri lipsite de continut. Ma sperie numarul lor si usurinta prin care se lasa incatusati in vorbe goale, in fraze fara sens si cad in nestire in mentalitatea gloatei.

Cu pasi nesiguri, dar cu gandurile grele incerc sa strecor in conversatie un semn de intrebare, o alta perspectiva, o idee diferita. Nici nu termin sa musc din ultimul cuvant si o armata de sprancene se ridica in dezaprob si grimase care mai de care mai botite ma ameninta suspect. Cum mi-am permis sa zgudui echilibrul in care pluteau aceste minti inchise? De ce as tulbura eu ignoranta in care se scalda toate aceste creiere?

Inchisoare e pentru ei mintea ce nu le permite sa duca mai departe limita imaginatiei si a perceptiilor. Desi ma amagesc sa cred ca ei pierd in acest joc si libertatea e a mea, iar limitele gandurilor sunt inca instabile, ma paste un gand bizar. Sa fiu eu cea norocoasa? Este, oare, o virtute sa poti privi peste aparente si sa te indoiesti in continuu de paradigme intr-o cautare fara destinatie? Cu ce folos acest avantaj cand societatea refuza sa-l foloseasca? Ma simt de parca eu sunt cea care da sens gratiilor, iar inchisoarea este pedeapsa meritata pentru o gandire prea deschisa pentru gusturile unei societati chisate.

Pastrez gustul unui gand inovator si a unei idei din afara cutiei si le indes alaturi de celelalte placeri efemere in al meu Borcan cu zambete.

Am pus capac!